După o perioadă aglomerată și după toată nebunia cu pandemia, am simțit nevoia să fiu puțin off, și să nu mă intereseze dacă se descarcă telefonul, dacă sună cineva sau am ratat un to do. Și a venit vacanța numai bine, ca m-am putut relaxa după prima săptămână la master 🙂 acum, sunt pregătită să fac proiectele cu Andreea și să „merg” pe Zoom la facultate.
Și pentru că oricum le-am promis alor mei că vom merge curând în vacanță: ei, Lucian și cu mine (și Lala cu Ionuț), am decis să plecăm acum | deși din scurt și scurt.
Vatra Dornei. Nu foarte departe, dar cerințele au fost clare: mergem să ne odihnim. Din Vatra Dornei, am plecat spre Pasul Tihuța (trecătoarea care leagă cele două ținuturi pitorești din România – Transilvania și Moldova. Așa, am și fost în două locuri deodată.
Am oprit la Lacul Colibița (comparat cu Marea Neagră și spunându-i-se chiar și marea de la munte). Dar de unde Colibița? Prin 1850 era satul care găzduia 14 localnici în colibele lor. În 1979 apare și ideea amenajării unui lac de acumulare, care ia numele satului, așadar Lacul Colibița. Legenda spune că la fundul lacului ar fi câteva dintre vechile colibe ale satului și chiar vechea biserică Colibița, care au fost inundate la amenajarea lacului.
Ha, la câte am povestit, probabil trebuia să am mai multe poze de aici (dar nu, eu am făcut mai multe la bureți). Glumesc, mi-a venit ideea unui articol abia spre seară și la Colibița m-am bucurat mai mult de pozele cu Lucian. 🙂
În schimb, am văzut pești și nuferi… imaginea perfectă… poză!
Că tot spuneam de bureți – a fost pe bune. La întoarcere, am oprit la marginea unei păduri și pentru prima dată am mers după bureți. N-am cules eu, în schimb am fotografiat mai tot ce mi s-a părut interesant. Cine ar fi crezut că poți face fotografii artistice la cules de bureți? Eu una nu.
Acum, sunt în drum spre Muzeul Național al Bucovinei. Revin cu un update și de aici. Oricum, nu am mai fost de mulți ani, sunt curioasă ce s-a mai schimbat.
Sper să revin mai des aici, de acum.
În speranța că mă țin de cuvânt…
See you soon,
Milla | Blog cu povești 